M-am uitat aseară la X Factor pe Antena 1, dar nu pot sa spun decât că acea emisiune mi-a provocat o mare greață. A devenit o emisiune care ar putea concureze cu succes fosta emisiune Surprize, Surprize de pe TVR1 sau de ce nu cu Iartă-mă de la același post de televiziune. Eu am înțeles că formatul emisiunii X Factor este să scoată în evidențe talentele muzicale și nu să le plângem de milă unora…
Probabil că s-au gândit că dacă la cântat mai puțin, măcar la smiorcăit mai mult…penibil. Înțeleg că toți vor o audiență cât mai mare și că poveștile cu lacrimi îți aduc trafic, dar totuși au uitat de ce erau acolo. Asta, ca să nu mai zic că încă odată am văzut cât de muiere poate fi Cheloo… Eu unul sunt un mare fan Paraziții, îi ascult de mulți ani și la cel puțin 80% dintre melodii le știu versurile pe de rost, dar după cel am văzut aseară pe Cheloo cu comportamentul ăla de muiere sunt sigur că nu vreau să mai aud de el prea curând.
Cheloo mi-a lăsat senzația că versurile alea agresive pe care le scotea el pe gură în trecut sunt doar niște abureli ieftine pentru a se vinde cât mai bine, iar el este de fapt o jigodie ordinară, asta ca să-l parafrazez… Cum naiba să treci mai departe 3 grase care nu au avut bunul simț să învețe măcar versurile la o melodie… doar o jigodie ar putea face așa ceva…
Trecând peste această mizerie, cu siguranță eu unul nu o să mă mai uit vreodată la X Factor, prefer Vocea României de 10 ori atât din punctul de vedere al prezentatorilor cât și a al formatului emisiunii. Apropo de prezentatori,ăia doi de la X Factor mi se par niște papagali ieftini care dacă au neșansa să li se taie casca, rămân ”fără cuvinte” la propriu și o dau în bâlbe. În schimb la Vocea României, Pavel Bartoș singur face un show de 5 ori mai tare și nu dă niciodată dovadă de falsitate.
Să nu credeți că am ceva cu cei de la Antena 1, nu am, pur și simplu mi se pare că X Factorul a luat-o pe căi foarte greșite… La Antena 1 îmi place de exemplu foarte mult emisiunea Top Chef, care mi se pare foarte bine realizată în comparație cu restul emisiunilor difuzate de acest post de televiziune. Dar din păcate nu pot fi doar emisiuni bune, mai trebuie și niște mizerii…
mihai
eu cred ca tu n-ai vazut masterchef deaia iti place topchef. 😀 in afara de hadad aialati doi sunt papagali iar emisiunea nu are nicio treaba cu gatitul…
Stefan
Ma adevarul este ca nu m-am uitat la MasterChef, tocmai de asta ma multumesc cu Top Chef 🙂