Vecinii mei români din Spania

Soarta face ca în blocul în care stau aici, în Spania, să locuiască și o altă familie de români. Cel mai probabil că vă gândiți că e foarte fain să ai și vecini români într-o țară străină. Ei bine,  din păcate nu e chiar așa, iar acest lucru l-am constat în a doua sau a treia zi după mutarea mea aici. Într-o dimineață m-a pus necuratul să chem liftul mai repede decât persoana care îl aștepta cu un etaj mai jos decât mine…

Am apăsat butonul liftului, acesta a venit,  m-am urcat, am coborât un etaj, a mai luat o persoană și cu toată viteza înainte spre parter. Am ieșit primul din lift și mă îndreptam cu pași repezi spre ușa de ieșire din bloc, loc unde aștepta o duduie cu doi copii de mână, gata de trimis la școală. Fără să realizez vreo secundă că sunt români sau ceva de genu, mergeam spre ieșire când deodată începe distracția:

• Mă tâmpitule, unde p***a mătii ai parcat mașina aseară?!!

În prima instanță am crezut că mi se adresează mie, noroc că am procesor multi core cu frecvență mare și mi-am dat repede seama că în spatele meu mai e un nene, care cu siguranță i-a produs puradeii la duduia din fața mea. 🙂 M-am făcut că nu s-a întâmplat nimic și am ieșit din bloc. Au ieșit și ei, doar că acum distracția s-a mutat în stradă, înjurături și voie bună ca la ușa cortului, toate astea pentru că cel mai probabil mașina nu a fost parcată în fața blocului. Iar uite așa am realizat că eu și cu iubita nu suntem singurii români din acel bloc…

Timpul a trecut, dar pe zi ce trece mi-am dat seama că-i pot urî din ce în ce mai mult. Poate că ei nici măcar nu știu de existența noastră în bloc, dar eu mi-aș dori din inimă să le exprire timpul de ședere în acest bloc. Pe lângă ăia doi copii, de grădiniță sau primele clase primare, ei au mai produs încă unul. Un junior cel mai probabil sub un an pentru că-l apucă plânsul la cele mai dulci ore de somn din noapte și nu știu cum dracu se face că ei nu îl aud că plânge decât abia după vreo 10-20 de minute…

Un al lucru care îl ”iubesc” la vecinii ăștia ai mei îs petrecerele de week-end, cum se face Sâmbătă dimineața, le vin musafiri și o țin așa până Duminică seara. Nu cred că a fost week-end în care să nu aud cântându-se La mulți ani cu sănătate… Nu mă întrebați cum de au așa multe zile de naștere pentru că și eu mă întreb același lucru. Nu că m-ar interesa, dar mă deranjează bairamurile lor în stil mahalagist…

Și ca să închei articolul așa cum se cuvine o să vă povestesc o întâmplare din seara asta. Când m-am întors de la universitate, m-am băgăt liniștit să-mi verific mailurile și statusul site-urile, iar dintr-o dată aud următoarea discuție de joacă între juniorii vecinilor:

• Unul dintre frați: Un, doi trei…
• Celălalt frate: Să-mi su** p*** băi…

După cum vă ziceam, copii au maxim 8-9 ani, halal educație. Eu tot stau și mă întreb cum dracu îi mai suportă vecinii ceilalți. Eu stau aici de abia trei luni, ei probabil că stau aici de mai mult timp și cu siguranță că au un portofoliu încărcat de astfel de situații. Dacă vreodată auziți vreun străin că zice ”de bine” despre români, gândiți-vă doar că protagoniștii acestui articol nu fac decât să întărească acea părere de bine...