România

România este o ţară din sud-estul Europei sau o ţară undeva în Balcani, dacă ar fi să ne luăm după unii.

Unde să mă mut în București?

Mă bate un gând nebunesc să mă mut pentru o perioadă în București, dar având în vedere că știu orașul destul de puțin am zis că ar fi bine să întreb înainte. În ce zone din București ar fi bine de locuiești și de care ar trebui să te ferești? Mai pe scurt, vreau să stau într-o zonă în care să nu fiu nevoit să dau refresh la buzunare din…

După o săptămână

A trecut fix o săptămână de la ultimul articol, o săptămână pe care am petrecut-o mai mult pe drum. Deși m-am întors în țară cu avionul, drumul de la aeroport spre casă și de acolo mai departe, mi-a luat mai mult decât o veșnicie. Cu nervi sau voie bună, principal este că mi-am atins scopurile și acum pot să mă întorc la treburile mele obișnuite.

Unde-i logica?

Am și eu o nedumerire la care nici dacă mă dau peste cap tot nu cred că-i voi putea găsi un răspuns logic, deși nu e una de premiu Nobel. E vorba de o instituție din România care are peste câteva mii de angajați și cel puțin 80% dintre acești au conturi oficiale de e-mail.  Acestor oameni li se cere în fiecare lună să-și schimbe parola contului de e-mail ”din…

Isteria națională – Free Gigi

De când a fost trimis după gratii cel care ne este cunoscut sub numele de Nea Gigi, s-a creat o ditai isteria națională – Free Gigi. Văd pe unii cum se dau curul de pământ, postează mesaje lacrimogene cum că: ”vai săracul e nevinovat…familia lui”, alții spun că și-o meritat cu vârf și indesat… Important este că mare are un pic și omul ăsta ajunge erou național.

Primul Paște petrecut departe de casă

Chiar dacă nu credeam că o să duc vreodată dorul vreo unui lucru din România, în afară de familie, iată că acum soarta m-a prins un pic de urechi și mi-a adus aminte încă odată că adverbul niciodată nu trebuie folosit. Nu mie dor de nimic în afară de mâncarea tradițională românească care se pregătește în perioada sărbătorilor de Paște.

1 Mai, parcă nici nu ar fi

Sper că aveți vreme bună și distracție pe măsură cu ocazia zilei de 1 Mai. După cum ziceam și în titlu pentru mine parcă nici nu ar exista anul acesta 1 Mai. E doar o zi liberă și nimic mai mult. Aici nu se simte că e 1 Mai, nu e deloc atmosfera precum în România: bere, mici și iarbă verde la fiecare început al lunii mai….