Nu știu cum a fost pentru alții anul 2015, dar pentru mine a fost un an de nota 10. Chiar dacă primele clipe din 2015 le-am petrecut în Piața Constituției, pe un ger de crăpau pietrele, cele care au urmat, pentru mine, au fost de vis. Am făcut tot ce mi-a poftit inima și tot ce mi-am pus în gând am realizat, fără nici cea mai mică excepție. Ca să…
Punctul culminant al vacanței petrecute pe Coasta de Azur a fost, fără nicio îndoială, ziua petrecută în Principatul Monaco, la Monte-Carlo. Un paradis al luxului, o Mecca a celor pasionați de jocuri de noroc și un loc în care opulența atinge cote maxime, iar mașinile scumpe sunt o banalitate. Fiind cazați în Nisa ne-a fost foarte ușor să explorăm o mare parte din Riviera Franceză, iar prima vizită, în cea de-a doua…
Coasta de Azur este fără doar și poate unul dintre cele mai frumoase locuri prin care am ajuns. Nu ar fi nicio exagerare să spun că, cel puțin pentru mine, Coasta de Azur este destinația perfectă de vacanță. Fie că vrei munte, fie că vrei mare, fie că vrei lux sau locuri pline de istorie, Riviera Franceză le are pe toate. Când ne-am ales destinația concediului de vară, inițial gândul…
Discuții recente