mod de viață

Impresii despre Zaragoza, Spania

În Zaragoza am locuit o jumătate de an, ce să vă spun – e un oraș de-o frumusețe rară, cu oameni prietenoși și-un vânt care bate zile întregi fără oprire, dar cu o temperatura numai potrivită, nu e nici prea cald, dar nici prea frig. Ca mărime, Zaragoza, capitala comunității Aragon este al cincilea oraș din Spania, iar prima sa atestare documentară datează din jurul anului 24 î.Hr. Are aproximativ…

Să luăm aminte de la elvețieni

Astăzi am dat pe Mediafax de o știre care ne spune 12 lucruri inedite despre Elveția, acea țară mică și neutră, dar care adăpostește o mare parte dintre averile bogătașilor de pretutindeni. Sincer să fiu, deși am fost în Elveția, nu știam decât vreo 3 din alea 12 lucruri, însă unul primul lucru nou aflat mi-a atras atenția. Deși țara cantoanelor se află în creierul munților Alpi, totuși pe timpul iernii…

Helsinki văzut în 48 de ore

Știți prea bine că îmi place Finlanda, iar Helsinki a fost unul dintre acele orașe europene care m-a impresionat atât de tare încât l-am recomandat și-l voi recomanda cât voi trăi. E un oraș superb. E perfect, atât pentru un concediu, cât și pentru a locui, definitiv sau măcar o perioadă. Odată ce ai ajuns pe acolo nu ai cum să nu fii fascinat de modul de viață din Helsinki,…

Spania

Nu a trecut nici măcar jumătate de an și deja am mai mai făcut un check-in într-o țară europeană, în Spania de această dată. Începând de ieri m-am stabilit în Spania pentru următoarea jumătate de an, sper să petrec și aici niște clipe de neuitat la fel ca în Finlanda. Deși am petrecut abia 2 zile și o noapte în această țară pot să spun că îmi place, mi-a făcut…

Aș vrea o țară ca-n Finlanda

Am aproape 3 luni de zile de când stau în Helsinki, Finlanda, și încă mai sunt momente când viața de aici încă mă surprinde, într-un mod plăcut, bineînțeles. Nu știu dacă vă mai amintiți melodia aceea de la Vunk – Vreau o țară ca afară, ceva similar îmi doresc și eu după ce am descoperit Finlanda.  O țară ca-n Finlanda. Nu este prima dată când ajung într-un oraș mare din…