Recomandari

Produse, lucruri și locuri pe care le recomand și altora să le încerce.

Cu chirie în București

Am făcut-o și pe asta, m-am mutat în București. Deși credeam că va fi mai greu, până la urma lucrurile s-au mișcat cu viteza a cincea și în mai puțin de câteva ore am găsit ceea ce căutam. Chiar dacă la început nu știam de unde să încep, dar cu ajutorul câtorva sfaturi bune și cu multe răcoritoare, am găsit o chirie pe gustul meu și al iubitei.

Ce ar trebui să văd neapărat în Timișoara?

Începând de mâine voi fi pentru o perioadă în Banat. Drept urmare vă adresez următoarea întrebare: Ce anume merită văzut în Timișoara? Muzee, grădină botanică, zoologică, mall-uri etc. Am ceva timp e pierdut prin Timișoara, așadar  dacă sunteți de prin zonă și puteți să-mi recomandați niște locuri din Timișoara care merită văzute, vă rămân recunoscător.

Noaptea muzeelor 2013

Noapte muzeelor este un eveniment care de 5 ani de zile deschide larg și gratis porțile muzeelor din Europa. Tocmai am văzut la știri că la nivel european vor fi deschise peste 3000 de muzee, mâine seară, pe 18 mai 2013, atunci când acest eveniment va avea loc. O inițiativă foarte tare pornită de francezi și a cărui succes crește de la un an la altul.

Recomandați-mi un aparat foto DSLR entry level

După concediul petrecut la Barcelona am ajuns la concluzia că trebuie neapărat să-mi cumpăr un aparat foto DSLR entry level. Nu vreau ceva foarte scump, nu vreau ceva foarte sofisticat, vreau decât un aparat foto cu care să pot face poze excelente chiar și atunci când luminozitatea este mai proastă. Cu cât mai puțin zgomot, cu atât mai bine. Având aceste filtre aplicate am apăsat butonul de search…

Laptopuri ieftine și bune pe care le recomand

Îmi recomanzi și mie un laptop bun!? 🙂 Da, cu condiția să-mi spui la ce îl vei folosi și ce buget ai la dispoziție. Cam ăsta e primul răspuns pe care îl ofer eu acelora care mă roagă să le recomand un laptop bun. După ce primesc detaliile cerute, concluzia este una cât se poate de simplă: laptopul trebuie să fie ieftin și bun de urmărit filme într-un format HD….