Săptămâna trecută am fost în Banat, loc unde am văzut atâtea prune cât nu am văzut, cumulat în ultimii 5 ani de zile. Am avut șansa să trec prin câteva sate din jurul Recașului, iar pe acolo am văzut foarte, foarte mulți pruni rupți din cauza încărcăturilor uriașe. Inițial am crezut că e ceva normal pentru prunii din zonă, dar stând de vorbă cu câțiva localnici, aceștia mi-au spus că nici ei nu au mai văzut așa ceva de ani buni.
Ca să vedeți că la Recaș nu se face doar vin bun, ci și foarte multe prune:
Era să uit un lucru, nici nu vă puteți imagina de dulceață bună iese din prunele bănățene. Să tot mănânci și să nu te mai oprești. După cum bine știți, cea mai mare parte din aceste prune ajunge va ajunge țuică. Sunt ferm convins că în acest an va fi o producție record și va fi de multe zeci de grade. 🙂
Lasa un comentariu: