Astăzi mi-a atras atenţia spotul publicitar Plantăm fapte bune în România, nu neaparat prin modul în care este făcut ci prin ceea ce doreşte să exprime. Noi românii ne tot lăudăm cu ce bogăţii naturale avem, sau mai bine zis aveam, pentru că acum în mileniul trei cred că doar cu lăudatul am rămas.
De aproximativ o lună de zile mă aflu în capitala Finlandei, în Helsinki şi încă de când am ieşit din aeroport un lucru mi-a atras atenţia, pădurea şi aerul curat de aici. Da, aţi auzit bine, în Helsinki, chiar dacă e capitală există foarte multă pădure. Poţi spune că este un oraş care se ridică din pădure. Aici nu eşti nevoit să mergi 20 km până la cea mai apropiată pădure pentru o gură de aer curat, precum în România. E suficient să ieși din casă.
O să revin într-un articol mai detaliat despre cum e să ai pădure curată şi cu animale într-un oraş european. În România nu mai avem pădure nici măcar la cota 2000 pentru că şi acolo au ajuns afaceriştii noştri şi au tăiat-o. De animale nici nu mai vorbim, ele lipsesc cu desăvârşire datorită braconierilor de pe plaiurile mioritice româneşti.
Drept urmare cred că ar trebui să luăm exmplu de alţii. Cu mic cu mare ar trebui să plantăm copaci pe locurile unde au fost odată celebrele păduri româneşti. Dacă nu o să ne mobilizăm repede, o să ajungem să luăm o gură de oxigen doar din butelie…
Lasa un comentariu: