Pentru mine și iubita mea, săptămâna care tocmai se încheie a fost una deosebită. În casa noastră a apărut un nou membru. Deși a fost pentru scurt timp, cu mâna pe inimă pot spune că a fost o experiență pe care nu o vom uita prea curând. Iar după această experiență, nu pot să zic decât că abia aștept clipa în care putem să ne luăm pisica noastră.
O pisică luată-n foster
Toată povestea a început când iubita a aflat de o pisică, un motănel de vreo 4 luni, care după ce a trecut prin destul de multe probleme, acum risca să ajungă din nou în stradă. Chiar dacă noi încă nu ne putem lua o pisică a nostră, din simplu fapt că atunci când plecăm din București nu avem cu cine să o lăsăm, totuși, la insistențele iubitei am căzut de acord să-l luăm în foster până-și găsește o familie adoptivă. Din fericire, el și-a găsit un stăpân destul de repede și am fost nevoiți să-l dăm, dar nu înainte de a își lăsa o amprentă clară în inimile noastre.
O pisică adormită
L-am luat Sâmbăta trecută și a stat la noi până Joi seara, iar zilele care au urmat au fost speciale. Deși am crescut cu animale, și mi-s dragi, faptul că am plecat de acasă de vreo 10 ani m-a făcut să uit cum e să ai un prieten patruped, unul care să-ți facă ziua mai faină. Despre motănelul ăsta știam că avut probleme și, sincer, mă gândeam că se va integra greu la noi în casă. Când l-am eliberat din transportor a luat-o la plimbare prin toată casa, ca bezmetic. Într-o oră cred că nu a mai rămas colț din casă pe care să nu-l fi atins, cu excepția bucătăriei. Aproape că regretam că l-am luat, dar, din fericire, nu a fost așa. După vreo 4 ore, eu codam, iar el dormea la mine-n poală.
Prima noapte e mai grea…
Un motan atent la ceva…
A venit și prima noapte, care, din păcate, nu a mai fost la fel de frumoasă. Seara s-a pus la somn odată cu noi, însă pe la miezul nopții mă trezesc brusc și trag o sperietură zdravănă. Ridicat pe picioarele din spate, și cu labele din față sprijinit pe marginea patului, doi ochii se uitau fix la mine, gata să spună ceva. Nu au spus nimic, însă așa a început distracția primei nopți. Dormea câte jumătate de oră, iar după aia făcea câte-un tur al casei. A doua zi eram precum un zombi, fără chef de nimic, obosit și cu un motan fericit care dormea ca un rege. 🙂
Prima noapte a fost oribila, dar pe urmă s-a acomodat. Următoarele nopți ne-a lăsat să dormim până pe la 6 dimineața, își făcea numărul vreo jumătate de oră, iar apoi se punea lângă noi și dormea până la 8:30.
O pisică îți aduce fericire
Beautiful cat
Da, pe bune că o pisică te face mult mai fericit. În timpul zilei, dacă nu dormea sau mânca, era fie în brațele iubitei, fie la mine pe birou, sau la mine-n brațe. Se uita curios cum sună tastele, apoi mi se punea-n poală și dormea. Nu știu din ce motiv, la mine-n poală era refugiul și locul în care dormea cel mai bine și-n toate pozițiile posibile. Pe de altă parte, curiozitatea care am văzut-o la această pisică m-a lăsat mască. Până și cel mai mic ungher nu a rămas neatins de el. S-a băgat printre cărți, printre birou și perete, cu lăbuțele pe sub dulapuri, printre cosmeticele iubitei, pe după papuci și prin multe alte locuri. Chiar dacă se plictisea destul de repede, un singur lucru nu-l plictisea ușor – joaca. Avea două jucării preferate, una improvizată dintr-o ață și-o castană și-o curea dezafectată. În schimb, pe se punea praful.
Sunt ferm convins că cei care au o pisică-n casă înțeleg despre ce vorbesc. E o bucurie enormă să vezi un suflet, care deși nu poate vorbi, îți spune atât de multe și te face să uiți instant de orice problemă. Acum, după ce-am trăit experiența aceasta, cred că cel mai bun remediu antistres este pisica.
Dacă vreți să luați o pisică în foster, căutați pe facebook pagini ale ONG-urilor pentru protecția animalelor și veți găsi destul de repede una. Avantajul luării în foster a unei pisici este că vine curată, deparazitată (intern, extern), și e prietenă cu litiera. În schimb exista și-un mare dezavantaj, dacă te atașezi prea tare de ea și nu-o poți păstra, la plecare îți va rupe sufletul…
Nice
Foarte frumoasa pisicuta, nu ai cum sa nu te atasezi de un astfel de animalut adorabil. Cred ca mi-ar fi imposibil sa dau un catelus care ar ajunge la mine in conditiile descrise de tine mai sus. 🙂 Un catelus alb, pufos si jucaus, asa cum imi plac mie catelusii. 😀 😛
Stefan
Mulțumesc! Da, chiar era foarte frumoasa, dacă o vedeai cum a arăta înainte de tratamentele prin care a trecut… Nici noi nu am dat-o cu inima împăcată, ci forțați de împrejurări. Decât să o plimbăm aproape 1000KM cu autocarul, dus-întors, în transportor, ne-am gândit că poate îi e mai bine undeva la căldură, pe un fotoliu. Deși, dacă aș mai avea-o acum, nu cred că aș mai lăsa-o din mână. 🙂 Poate ai noroc și-ți găsești și tu o „jucărie” albă și pufoasă. 🙂
Alin
Si eu am o pisica, defapt e a vecinului. Dar cum nu ii da de mancare, al doilea stapan sunt eu. Toata ziua m-as juca cu ea, e asa de dragalasa, pufoasa si jucausa.
Stefan
Bucură-te de ea. Mai contează cine e stăpânul dacă pe la tine își fac veacul? 🙂
Lospa
Nu stiu la voi, dar pe mine, deh, pisicile ma sperie. Nu stiu de ce, dar ma sperie rau. Nu rezist noaptea cu o pisica. Am 4 catei, constat ca jumatate din ei nu sunt prea inteligenti. Restul dau dovada de inteligenta pura!
Stefan
Din fericire nu am o astfel de fobie. Oricum, nasol de tine. 🙂 Bine măcar că cel puțin cu cățeii te înțelegi. 🙂
ice4you
Ma bucur enorm sa gasesc si asemenea articole! Am acasa 2 caini, 3 pisici mari si intr’o dimineata m’am trezit ca mi’a aruncat cineva in curte 3 pisicute mici … nici ochii nu ii aveau deschisi … vai de mama lor. Le’am crescut cu seringa si biberonul pana acum, sunt maricele si frumoase foc. Caut disperat de mai bine de 2 saptamani sa le dau cuiva … firar a dracu sa fie de viata si oameni ca nimeni nu le vrea si pur si simplu NU INTELEG DE CE … mai ales cand o pisica nu necesita multa ingrijire … pe astea le’am si invatat sa faca la ladita … bai frate sunt o bucurie pentru oricine are nevoie de un prieten pe care sa il gasesti oricand dornic sa iti imparta prietenia lui, eu nu inteleg ce oameni nu isi doresc sa le aiba. Imi e greu sa le mai tin deja din lipsa de spatiu pentru ca locul in care le tin in curand il voi transforma din nou in camara pentru iarna … si sunt prea mici sa le las pe afara. Sper ca voi gasi pe cineva … zilele astea o sa pun si cateva poze cu ele pe blog la mine … poate se va gasi cineva sa le infieze! 🙂
Sa iti traiasca, ma bucur enom sa vad ca exista oameni cu suflet … eram sigur ca nu ma insel inca de cand ne’am cunoscut! 😉
Stefan
Mă bucur să aud că ai ales să-i salvezi în loc să-i arunci înapoi peste gard, cum ar fi făcut mulți dintre conaționalii noștri. Când scrii articolul, da-mi un semn și încerc să te ajut și eu, poate le găsești mai repede o acasă.
Motănelul care a fost la noi și-a găsit destul de repede niște părinți adoptivi, îmi pare foarte rău ca nu l-am putut ține definitiv. După ce termin cu drumurile primul lucru pe care îl fac este să mă duc să-mi iau unul cât se poate de mic, să-l văd cum crește. 😀 Pe bune dacă nu te face alt om când e în preajma ta…
ice4you
Uite’i pe voinici: http://ingerisidemoni.ro/blog/cautam-casuta/
😀