Pelerinaj la Cuvioasa Parascheva – Iași 2013

Evenimente 6 Comentarii

Pelerinajul anual de la Iași, de la Cuvioasa Parascheva, nu mai este o noutăte pentru nimeni. În fiecare an pe la începutul lunii octombrie, toată spuma credincioșilor de rit ortodox din România pleacă la Iași să se roage Cuvioasa Parascheva. Toate sunt bune și frumoase până ajung acolo și încep să se calce în picioare mai rău decât animalele…

Sfintirea unei biserici in IasiDeși am stat aproape 5 ani în Iași, eu unul tot nu am reușit să înțeleg nici până acum  de ce se strânge în fiecare an lumea la Iași pentru a se călca pe picioare, la începutul lui Octombrie. Nu am reușit să înțeleg cât de bătuți în cap pot fi unii oamenii care merg în fiecare an pentru a împinge o coadă de 2-5 kilometri (depinde de zi) doar pentru câteva clipe petrecute lângă moaștele Cuvioasei. Nu vreau să critic în credința nimănui, dar de ce tocmai în acea perioadă? De ce nu se poate merge oricând în restul anului având în vedere că moaștele alea stau tot timpul acolo? Să nu-mi spuneți: ”pentru că pe 14 Octombrie se sărbătorește Cuvioasa…”. Ăsta nu-i un motiv suficient de puternic ca oamenii să se calce în picioare, iar anul ăsta să mai și moară o persoană.

Și ne mai întrebăm de ce băieții ăia de la CNN au numărat de 3 ori mai multe biserici decât spitale. Cum naiba să nu numere atâtea lăcașe de cult având în vedere că anul trecut în perioada acestui eveniment, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a strâns aproximativ 2 milioane de euro. Voi vă dați cât amar de ban?! Vă dați seama repede că numai oameni necăjiți se adună la moaștele Cuvioasei… 2 săptămâni, 2 milioane de euro. Oare câte vieți omenești am fi putut salva cu banii ăia? Ca să nu mai zic că ne-ar fi ajuns să construim și un spital, plus să-l mai și echipăm la standarde europene.

Încă o dovadă clara a priorităților pe care le au oamenii din țara asta… Voi cum vedeți evenimentele de acest gen?

6 Comentarii - “Pelerinaj la Cuvioasa Parascheva – Iași 2013”

  1. Domnul Costel

    Stai putin, ca nu e chiar asa, e vorba si de manipulare. Sunt destule institutii si destui indivizi care nu vor biserici din motive personale, ca nu le place lor de Cutarescu si nici nu vor sa auda de Creator. Lupta mascata impotriva religiei e in floare (nu intru in detalii).

    A avea biserici nu este un lucru rau, ci dimpotriva bun. Ba chiar cred ca o tara este binecuvantata cu cat este mai indreptata spre credinciosie/smerenie/altruism/corectitudine. Ca oamenii au ales sa se indeparteze de Divinitate si se considera napastuiti sau cine stie cum, e alta problema pentru care nu e vinovat Creatorul ci Diavolul. E o problematica foarte dificila aici ce are nevoie de o discutie f ampla. E de ajuns daca intelegem ideea.

    Problema apara cand unii conducatori religiosi pun in miscare manipularea si minciuna. Nu detaliez. Aici e problema la care se adauga credulitatea si prostia multora.

    Cat priveste spitalele, ce ne face sa credem ca banii investiti vor fi folositi cu sfintenie pentru sanatatea oamenilor? Cunoastem coruptia si problemele din sistemul sanitar. Asa ca… e un fel de praf in ochi.

    Asa ca treaba cu mai multe spitale in loc de biserici e ca sa ameteasca mintile celor care privesc doar pojghita.

    Răspunde
    • Stefan

      Domnul Costel, privește problema asta nu neapărat din perspectiva spitalelor privite ca instituții, ci din perspectiva zecilor de mii de oameni a căror viață stă atârnată de câteva mii de euro pentru o operație/o protezare/un implant. Din ăia 2 milioane de Euro oare nu se putea dona o parte și pentru salvarea câtorva vieți sau asta nu intra în atribuțiile bisericii? Fiul Creatorului așa i-a învățat pe discipolii săi, să meargă în toată lumea și să strângă cât mai multă avere? Tare cred că nu!

  2. Laurențiu Trofoșilă

    Asta ca să înțelegi mai bine evoluția bisericii de la momentul în care vindea penitență până la momentul actual când sfințește bemveu’ propriu și personal al credinciosului.

    Dacă pui treaba asta cu moaștele în intervalul de mai sus, deja pare rezonabil, nu? 🙂

    Scuze, am fost rău. Poate trebuia să mă abțin. Dacă crezi că nu este ok șterge tu comentariul.

    Răspunde
    • Stefan

      Laurențiu, dacă nu mai există ”răutate” atunci ce facem, luăm pâine de la gura popilor?:) Din punctul meu de vedere ai mai pus și tu un punct pe ”i”. Nu știu de ce am impresia că în viitorul foarte apropiat o să fie și slujbă de sfințirea smartphone-ului, doar nu poți conduce o mașină sfințită și să vorbești la un telefon păcătos. 🙂

  3. Bucur

    Mesaj pentru Preafericitul Patriarh al biserici Crestin-Ortodoxe si conducerea BOR: Ingropati oasele. Ingropati oasele care umblati si pacaliti oamenii. Rusine, de 3 ori rusine sa va fie. Biblia Ortodoxa dragii ortodoxi condama inchinarea la moaste, oase, icoane si alte balarii…

    Răspunde

Lasa un comentariu:

Campurile marcare cu (*) sunt obligatorii! Adresa de email NU va fi facuta publica!