Bucovina, oare cine nu a auzit de această frumoasă zonă care reprezintă nordul Moldovei? O zonă plină de tradiții și obiceiuri, mănăstiri cât vezi cu ochii și un peisaj greu de uitat. Am fost de mai multe ori prin această regiune și de fiecare dată m-a fascinat frumusețea locului, motiv pentru care voi reveni ori de câte ori am ocazia.
Ieri, aflându-mă cu iubita prin Suceava, am zis să facem o vizită la statuia lui Ștefan cel Mare, iar apoi la Cetatea de Scaun a Sucevei, loc unde Ștefan cel Mare și avut domnia. În acest loc nu am mai fost de aproape 3 ani, motiv pentru care nu știam că ruinele cetății se află în restaurare. Din cauza restaurării se vizitata doar o mică parte din curtea cetății și plus de asta riști ca vreun Dorel să-ți scape vreun bolovan în cap. Chiar se lucra de zor la consolidarea zidurilor cetății.
Având în vedere situația dată, am renunțat la vizitarea ruinelor, am făcut niște fotografii cu cel mai mare ou tradițional de Paște din lume, iar apoi am mers în vizită la Muzeul Satului Bucovinean. Acest frumos muzeu se afla la doar câțiva pași de ruinele cetății din Suceava. Dacă în viitor ajungeți pe acolo să nu faceți greșeala să nu le vizitați pe amândouă. În continuare o să încerc să vă și ofer câteva motive pentru care să faceți acest lucru.
Muzeul Satului Bucovinean din Suceava este organizat în așa fel încât prezintă viața satului moldovenesc și a omului în general, de la naștere, nuntă și până la moarte cu tot specificul ei. În cadrul muzeului au fost reconstruite case și anexe gospodărești din diferite zone ale Bucovinei, așa cum se găseau ele în localitățile de origine. Pe lângă acestea mai poate fi văzută și o frumoasă biserică de lemn din localitatea Vama – Suceava.
Nu pot să zic decât că mi-a plăcut ceea ce am văzut în cadrul acestui muzeu, deși au fost câteva aspecte care nu mi s-au părut destul de aiurea. În primul rând o să mă iau de prețurile nesimțite care ți se cer pentru a filma sau pentru a fotografia locul, idem e și la cetatea lui Ștefan Cel Mare. Pentru filmat trebuie să plătești 10 lei, iar pentru fotografiat 5 lei, în condițiile încare prețul biletului de acces variază între 1,5 lei (pentru studenți) și 6 lei pentru adulți. Nu e o sumă mare, am plătit-o pentru că nu mi-am cărat DSLR-ul degeaba, dar dacă așa vrem noi să atragem turiști atunci mi se pare trist. Din păcate nu e singurul obiectiv turistic din România unde se practică această porcărie.
Trecând peste acest aspect, deși plătești bilet, nimeni nu îți spune că defapt atunci când intri în curtea muzeului, aleea principală te duce la sfârșitul prezentări și nu la început, așa cum ar fi normal. Motiv pentru care la a treia gospodărie vizitată am ajuns să văd o mormântare din Moldova… Dacă vreodată ajungeți să vizitați acest loc, atunci sfatul meu este ca după ce vizitați Crâșma din Șarul Dornei care e la intrare pe partea dreaptă, după aceasta o să vedeți o cărare care vă duce spre un mic deal. Urmați această cărare și o să ajungeți în la începutul prezentări, de acolo vedeți vedea lucrurile în ordinea firească. Deși există paznic și câteva femei plătite pentru supraveghere și îndrumare, nimeni nu o să se obosească să vă spună această mică înformație.
Lăsând la o parte aceste mici probleme organizatorice, vreu să vă spun că Muzeul Satului Bucovinean este un loc care chiar merită vizitat. Aveți ocazia să vedețti adunate într-un singur loc multe dintre obiceiurile, tradițiile și foarte multe obiecte specifice vieții la sat din Bucovina. Ca să vă convingeți de ceea ce vă spun, vă invit să vizionați galeria foto de mai jos:
Vice
Frumos ce pot sa zis poate in concediul asta trec si eu pe acolo.
Stefan
Da, e foarte fain locul. Dacă ajungi pe acolo să mergi neapărat și pe la statuia lui Ștefan cel Mare, e puțin mai încolo în pădure, dar se ajunge foarte repede.
Nice
Unele gospodarii se regasesc si in Muzeul Satului din Bucuresti, pe care l-am vizitat a nu stiu cata oara de curand. O sa ai ocazia sa-l vezi la mine pe blog curand pentru ca intentionez sa fac un articol pe acest subiect.
Stefan
Încă nu am ajuns și pe la cel din București, dar după ce mă mut în București o să ajung și pe acolo. Între timp aștept articolul tău.
Gorby
Anul asta, din pacate nu am inca parte de vacanta, dar cu siguranta urmeaza sa ajung si eu pe acolo 🙂
Stefan
Lasă că și după ce vine vacanța… o să te simți eliberat. 🙂
Iulian
Eu sunt din Bucovina, dar nu am fost niciodata la Muzeul Satului Bucovinean. Poate voi merge candva, dar nu prea am timp. Oricum, frumoase pozele si locurile.