Mi-am luat DSLR, de azi sunt Nikonist

Vă rugasem în urmă cu ceva timp să-mi recomandați un aparat foto DSLR entry level, ei bine, astăzi a venit ziua cea mare. M-am trezit la aproape la ora 13:00 și am zis că singurul lucru care îl fac pe ziua de azi este să-mi cumpăr DSLR. E evident că asta am făcut, mi-am luat iubita de mâna, am mers la un magazin cu aparatură foto șî înapoi ne-am întors cu aparatul dorit.

Pentru mine a fost o decizie destul de grea pentru că știam ce îmi doresc, dar nu știam ce mi s-ar potrivi atât la calitate, cât și la preț. După ce am citit o gramadă de review-uri și o căruță de păreri pe diverse forumuri am ajuns la concluzia că Nikon D3100 este aparatul foto DSLR entry level de care eu am nevoie. Drept urmare acum la mine pe birou stă un Nikon D3100. 🙂

Sunt foarte bucuros că în sfârșit l-am cumpărat, chiar îmi doream de ceva timp un astfel de aparat iar acum mi s-a îndeplinit dorința. Ba mai mult de atât am avut și noroc, săptămâna trecută am ratat o promoție destul de bunicică la același aparat, dar astăzi am avut parte o promoție și mai tare. La un preț super decent mi-am luat: body-ul aparatului, obiectiv, parasolar, filtru UV, trepied, card, geanta și o baterie de rezervă. Pe lângă astea am mai primit o geacă brănduită cu Nikonistas și o ditai cartea (album ar fi mult spus) cu fotografii de calitate și explicații despre cum au fost făcute, plus un album foto de vreo 50 de fotografii făcute cu noul aparat – trebuie doar să le trimit fotografiile iar ei o să-mi pregătească albumul, un curs de fotografie la Nikon School și ceea ce era mai important – o garanție de 5 ani de zile.

Sunt foarte nerăbdător să-l pun la treabă așa cum se cuvine, astăzi din păcate nu am mai apucat să fac mare brânză pentru că afara a fost o ploaie pe cinste, în schimb m-am jucat cu el prin casă. Dar nu e problemă, săptămâna viitoare plec într-un nou concediu la Barcelona și o să scot fulgii din el acolo. 🙂

Astea fiind zise, de astăzi sunt și eu Nikonist.

16 Comentarii - “Mi-am luat DSLR, de azi sunt Nikonist”

    • Stefan

      Mulțumesc frumos, așa o să fac, tocmai am dat azi startul cu vreo 800 de poze. 🙂 O să vină și alea de la Barcelona, dar mai întâi să ajung iar acolo, săptămâna viitoare.

  1. Alexandra

    Am testat si eu acest produs, am doar cuvinte frumoase de spus despre el. Nu stiu ce vedeti voi barbati la produsele Nikon, folosesc de mult produsele Canon si ma mandresc ca sun canonista.
    Sa il stapanesti sanatos!

    Răspunde
    • Stefan

      Mulțumesc frumos, Alexandra. Ce pot să zic, nu am nimic special cu Nikon doar că după ce am testat mai multe produse, atât de la Canon, cât și de la Nikon, am ajuns la concluzia că acest model de Nikon mi se potrivește precum o mănușă, atât la calitate, cât și la preț. 🙂

  2. Nice

    Wou, asta da oferta! Cat ai dat pe tot pachetul? Daca se poate spune (eventual in euro). Mie nu mi-au dat decat aparatul si obiectivul de kit, restul urmand sa le achizitionez eu. Nu am nici parasolar, nici baterie de rezervam, nici filtru, nici trepied. Nici macar card sau gentuta nu mi-au dat. :((
    Sa-l stapanesti sanatos, sa-ti tot faci cumparaturile in Spania!

    Răspunde
    • Stefan

      Mulțumesc frumos! Da, chiar că a fost ofertă pe cinste și totuși am uitat o chestie, mai trebuie să-mi aducă o geacă branduită cu Nikon, doar că atunci nu mai aveau pe stoc. În schimb nu am primit niciun fel de cablul, nici HDMI, nici USB, dar asta să fie cea mai mare problemă. 🙂 Pe tot pachetul am dat 415 Euro, eu zic ca e un preț de bun simț în comparație cu prețurile din România.

  3. Alexandru Ionut

    Sa il stapanesti sanatos, si la mai multe poze :D. Am mi-am facut „rana” la deget de cat am apasat pe el :)). Eu am un D3200, asa ca sunt asemanatoare oarecum.

    Capsula aia mica de vine lipita pe capacul de protectie de la obiectiv care il tine cand il scoti sa faci poze, a fost inclusa in pachet, sau ai cumparat acea „agatatoare” tu? Eu nu am si e aiurea sa tot bag mereu capacul in buzunar sa nu-l pierd..

    Răspunde
    • Stefan

      Mulțumesc frumos, Alexandru! Am scos și eu fumul din al meu în primele zile, acum stă și se odihnește pentru că nu am mai avut timp de el. 🙂 Tot ceea ce se vede în poză și ceea ce nu se vede, dar e menționat în articol, am primit în pachetul aparatului. ”Agățătoarea” aia de care zici tu era inclusă în cutia obiectivului dacă îmi amintesc bine. Chestia aia e foarte utilă dar în același timp e foarte enervantă pentru că se tot bălăngăne… 🙂 atunci când îs pus pe treabă o detașez de aparat…

Trackbacks/Pingbacks

  1.  O veste buna pentru mine » Maya Secret
  2.  Când e Black Friday 2014? - StefBlog

Lasa un comentariu:

Campurile marcare cu (*) sunt obligatorii! Adresa de email NU va fi facuta publica!