La mulți ani, StefBlog – are 2 ani

Astăzi se împlinesc 2 ani de când am scris primul articol pe acest blog, ocazie cu care vreau să-i urez la mulți ani blogului meu și să aibă parte de cât mai multe articole de calitate. Referindu-mă strict la blog nici nu îmi dau seama când au trecut cei doi ani de activitate, dar uite că au trecut, blogul e up și toată lumea e fericită.

scris-stefblogPrimul blog l-am deschis prin anul 2007 și chiar dacă la un moment dat a prins contur și avea un număr destul de fain de cititori, din lipsa timpului liber am fost nevoit să renunț la el. Uite așa am renunțat la bloging până la sfârșitul lui mai 2011, când mă aflam înaintea examenului de licență, cu o licență nefăcută (la acea dată) și cu foarte multe alte proiecte pe cap. Evident, tot ce-i mai lipsea timpului meu liber (inexistent) era un blog… 🙂

Cei care mă cunosc știu foarte bine că sunt un adept al schimbărilor și al refresh-ului. Prefer să iau un lucru de la capăt și să-l fac bine decât să  încerc să-l cârpesc. Exact la fel s-a întâmplat și cu blogul, am zis că decât să readuc la viață blogul vechi, chiar dacă avea PR3, backlink-uri și o oarecare imagine, am considerat că mai bine să fac unul nou. Și asta am făcut. Într-o zi eram intrat pe name.com, căutam un domeniu pentru un client și nu mai știu cum mi-a venit mie prin cap numele de StefBlog. Am verificat domeniul, era liber, l-am luat și după două zile aveam deja primul articol pe blog.

Între timp blogul  început să crească destul de binișor chiar dacă am avut niște perioade destul de lungi în care nu am scris nimic, totuși s-a menținut deasupra liniei de plutire. De când am reînceput să scriu, lucrurile au început să meargă din ce în ce mai bine, traficul a crescut considerabil și mă bucură enorm acest lucru. Mă bucur să văd că am o mână de articole pe care oamenii le apreciază și le recomandă și altora, mai mult sau mai puțin.

Referitor la articole, primul dintre ele care mi-a adus prima sută de vizitatori unici pe zi a fost un articol foarte simplu în care am scris despre un concert al trupei Voltaj la Iași din iunie 2011. Deși articolul nu are niciun comentariu, pentru blogul meu el a fost un soi de viral. A atras foarte mulți vizitatori prin intermediul motoarelor de căutare și în mod evident a ajutat la creșterea blogului.

Chiar dacă la început mi-am propus să scriu pe blog chestii de programare web, sfaturi și tutoriale utile pentru cei mai puțini pricepuți în ale programării web, dar m-am răzgândit foarte repede. Am zis că măcar pe blog trebuie să mai evadez din rutina zilnică, iar după cum se vede asta am și făcut. Am început să scriu articole pe teme diverse și asta o să fac în continuare.

Privind spre viitor, sper să-i pot acorda mai multă atenție acestui blog în primul rând printr-un desing nou, iar voi încerca să-l îndrept spre o altă direcție. Vreau că cea mai parte dintre articolele de pe acest blog să facă parte din doar două categorii: travel și fotografie. Două pasiuni pe care le am de ani buni, dar din păcate până nu de mult doar de prima m-am ocupat. Acum că am ce-mi trebuie și pentru cea de- a doua, cred că e timpul să investesc mai mult în ele iar blogul să reflecte o parte din activitatea lor.

Închei acest articol de bilanț prin a le mulțumi tuturor care au ales să-i petreacă câtuși de puțin timp pe StefBlog pentru a-i citi articolele.

14 Comentarii - “La mulți ani, StefBlog – are 2 ani”

    • Stefan

      Mulțumesc frumos, la câți mai mulți ani și la cât mai multe articole și blogului tău. 🙂

  1. Nice

    Ce bine ca nu ai ramas doar la programare, chestii tehnice, de informatica. Blogul, in viziunea mea, este un loc destinat sufletului, relaxarii, socializarii. Eu nu am vrut sa pun pe el nimic care sa-mi aminteasca de job…
    Si eu sunt pasionata de travel si fotografie, asa ca ma bucura initiativa ta. La multi ani blogului tau, iti doresc multe articole frumoase, inspiratie, timp si prieteni fideli alaturi. 🙂

    Răspunde
    • Stefan

      Mulțumesc pentru gândurile frumoase. 🙂 Exact la ce zici tu mă gândeam și eu, mai bine să păstrez blogul ca un loc unde pot face și altceva. Ce îmi pare rău e că nu-i pot aloca mai mult timp atunci când chiar am chef să mă ocup de el…

Lasa un comentariu:

Campurile marcare cu (*) sunt obligatorii! Adresa de email NU va fi facuta publica!