Marketingul nu a fost și nu cred că va fi vreodată unul dintre punctele mele foarte, dar chiar și așa mi-a fost lesne să înțeleg că decât să alergi după clienți noi e mai bine să-i ți aproape pe cei care i-ai câștigat deja. Vorbesc de un lucru pe care rar îmi este dată să-l văd la magazinele românești, dar pe care l-am văzut din plin la magazinul din Spania, de unde mi-am cumpărat DSLR-ul, la Fotoprix.
Nu știu cum e construită strategia lor de marketing, dar tot timpul încearcă să îți ofere câte ceva pentru a-ți dovedi că tu ești important pentru ei. Când mi-am cumpărat DSLR-ul, la pachet am primit multe chestii, dar pe lângă astea am primit și-un curs de fotografie profesională organizat de cei de la Nikonistas.es. Fiindcă a trebuit să mă întorc în țară și nu m-am putut lua parte la curs, băieții au ținut cont de asta și de atunci mi-au mai oferit acces gratuit la alte două cursuri organizate ulterior. Iar fidelizarea nu se oprește aici, cam o dată pe lună primesc câte un email prin care îmi oferă discount cuprins între 25 și 50% la diverse chestii cum ar fi: albume foto, căni și perne personalizate, ba chiar și la diverse accesorii pentru aparat.
Chiar dacă aparatul nu l-am cumpărat on-line, ci dintr-unul din magazinele lor din Zaragoza, ei mi-au cerut adresa de email și mi-au folosit-o cu un scop, nu pentru spam cum se întâmplă de cele mai multe ori. Asta e dovada că oamenii își respectă clienții și fac orice pentru a-i ține aproape, nu cum se întâmplă pe la noi. Și de aici acum cumpărat multe chestii, dar singurii de la care am primit câte-un bonus de fidelizare au fost cei de la Emag, restul pauză.
Stau și mă întreb, oare altora le este necunoscută această tehnică sau pur și simplu nu vor să păstreze o relație de lungă durată cu clientul?
Marius Cucu
Cred ca depinde foarte mult si magazinul pe care il alegi. Sunt cateva magazine care fac asta, cele mici ori nu au habar, ori nu le intereseaza, ori nu au buget pentru asa ceva…
Stefan
Pot da exemplu de cel puțin două numere mari din IT&C de la care am cumpărat și nimic. 🙂 Oare în cazul lor care o fi problema?
Daniel E.
Să vindem azi să avem ce papa, apoi mâine a mai fi cumva.
Stefan
E trist când se merge pe strategia asta.