Spre Dubai cu low cost-ul, da, nu este o glumă, este chiar pe bune, ieri au făcut cei de la Wizz Air un anunț oficial prin care ne-au adus la cunoștință că începând cu 29 Octombrie 2013 vor avea zboruri spre Dubai. Zborurile vof fi efectuate pentru început de 3 ori pe săptămână și un bilet pentru un singur zbor va avea un preț începând cu 319 lei, toate taxele fiind incluse.
„Sunt foarte încântat să anunţ această rută nouă spre Dubai. Aeroportul Dubai World Central va deservi în mod convenabil cele mai importante pieţe din EAU, în mod particular Abu Dhabi. Această veste este una importantă pentru turiştii care vin în România, dar şi pentru românii şi europenii aflaţi în căutarea unei vacanţe într-una dintre cele mai dinamice regiuni din lume cu atracţii turistice şi de petrecere a timpului liber incredibile. Toate acestea vor fi disponbile la doar o parte din costurile unei călători din prezent. Acesta este un nou pas făcut de Wizz Air pentru dezvoltarea conexiunile României cu zonele de est şi de vest”, a declarat în comunicat Mike Powell, Chief Financial Officer Wizz Air. via Mediafax
Foarte tare, hai să mergem în Dubai. Sincer, sunt un pic rezervat atunci când vine vorba de prețul biletului, mi se pare un pic cam ieftin, presimt că atunci când o să faci booking-ul o să fie un preț foarte asemănător cu cel de la economic class. Când am venit în Spania, am dat 320 de euro pe un bilet dus-intors, cu aceeași companie, deci îmi vin greu a crede că până în Dubai un zbor poate să fie așa ieftin… Dar nu mai e așa mult până în octombrie, vom vedea… 🙂
Gorby
Mergem, mergem.
Yamasha
imi vand casa si merg in dubaiiiiiiii 😀
Havrince Daniel
Depinde cand faci rezervarea. Daca faci cu 4/6 luni inainte prinzi preturi bune dar cu cat se apropie de data plecarii urca preturile.