Fiindcă a trecut și ziua în care mascarada numită legalizarea hoției pentru politicieni a intrat în legitimitate, acum cred că trebuie să nu ne mai căcăm pe noi că ne pasă de țara asta, cel puțin unii dintre noi – ăia care de 27 de ani nu știu decât să voteze aceleași jeguri umane. Pur și simplu, oamenii ăștia nu au cum să mai zică că le pasă de țara în care trăiesc dacă au votat cu bună credință niște hoți să-i reprezinte și după cele întâmplate încă le suflă-n posterior.
Deși suntem puși în fața faptului împlinit, aparent, unii sunt atât de bine dresați încât nici acum nu pot sesiza adevăratul rahat în care ne-au băgat. Nici măcar acum nu pot înțelege că au semnat un cec în alb pentru toți infractorii de nivel înalt din Romania (știu, ma repet, dar e realitate). Nici după ce s-au dat doua ordonanțe de urgență mârșave, și au fost publicate în Monitorul Oficial într-un timp record (la miezul nopții), nici măcar acum nu vor sa recunoască că au greșit și că și-au bătut joc de munca, de țara și de viețile lor.
Toată situația asta penibilă, pe mine unul mă face să o încadrez într-un interval închis și bine delimitat de două lucruri: prostie și lipsă de educație. Altfel, eu unul nu-mi pot explica cum un Gigel, un infractor cu tupeu, a ajuns să controleze tot ceea ce înseamnă act de justiție în țara asta.
Trecând peste acest sumar despre proști și infractori, azi-noapte, după ce marioneta principală de la Ministerul Justiției și-a anunțat măreața realizare, în aproape o oră și jumătate, ne-am strâns în Piața Victorie peste 10.000 de oameni. Ne-am adunat o mare de oameni întregi la cap, pentru a ”sărbători” ziua în care, un guvern fără scrupule a omorât actul de justiție din România.
Deși era miezul nopții și deși a doua zi urma să mergem cu toții la lucru, noi le-am arătat dobitocilor că mai sunt și români cărora le pasă de țara asta. Chiar dacă mulți dintre ei nu au înțeles mesajul, el era unul simplu: nu toată lumea se vinde pentru 30 de lei la pensie, pentru recuperarea unei taxe de mediu sau pentru mai știu eu ce pomeni electorale.
Unitatea de care s-a dat și se dă dovadă în stradă, mie îmi dovedește că încă mai este o urma de speranță și pentru țara asta. O urma de speranță din care, fiecare român ar trebuie să înțeleagă și aici în special cei care și-au bătut joc de viitorul țării, e că oamenii ăștia care ies în stradă o fac pentru binele tuturor și nu pentru vreun favor sau vreo promisiune electorală.
Marius
A fost o campanie electorala mai buna facuta de ei. Pur si simplu au dat in toate categoriile de oameni. Au promis orice! Probabil cu scopul de a le fi si lor bine.
Votantul… a facut ceea ce-a crezut mai bine.
Stefan
Sau a făcut ceea ce ia fost dictat, iar acum cei votați au uitat modul prin care au ajuns la acolo.