Acest articol a luat naștere după ce ieri am citit cum pe Roberto îl deranjează vecinii lui care au câini, oameni care se vor stăpâni de animale de companie doar pe jumătate. Omul are tot dreptul să fie indignat atât timp cât știm cu toții cum este în România cu câinii de pe străzi, fie că sunt ai cuiva, fie că sunt vagabonzi.
Chiar dacă o parte din câinii care se plimbă pe strazile românești au și un stăpân, tu ca și simplu ”plimbător” ai șanse la fel de mari să fi mușcat ca și de un maidanez. Nu odată mi s-a întâmplat să merg pe stradă și să mă trezesc cu vreun dulău care vine și mă miroase, situație în care pur și simplu nu ști cum să reacționezi. Dacă o iei brusc din loc este mai mult decât posibil să fi mușcat, dacă stai să te miroase (așa cum pretinde stăpânul) există mai multe posibilități: pur și simplu îți dă o limbă și se gudură pe lângă tine sau te miroase iar după își ridică piciorul din dreapta-spate și începe să-și facă ”treaba”. 🙂
Dar stai așa… de ce sunt eu obligat să suport lângă mine patrupedul cuiva? Normal că nu sunt obligat doar că unii oameni au uitat de chestia aia numită bun-simț. Să nu mă credeți că sunt vreun hater de câini pentru că nu sunt. Momentan nu am un câine al meu, dar vreau să îmi iau unul cât de curând și cu siguranță va fi un labrador.
Părinții meu au câine și de fiecare dată când merg pe acasă mă joc cu el, mai ales că e un cățel plin de energie tot timpul… Da, mă joc cu el și-l suport pe lângă mine pentru că am încredere în el, știu ce-l duce mintea… dar din păcate aceeași încredere nu o pot avea în câinele altcuiva, mai ales dacă e prima dată când îl văd, oricât de drăguț ar fi el.
Trecând peste aspectul că românii nu știu să-și plimbe câinii în lesă și cu botnița pusă, un alt aspect care e foarte deranjant este faptul că nu știu să facă curat după ei. Unde își face patrupedul nevoile, cu siguranță acolo vor și rămânea, doar ce naiba îs biodegradabile. Asta, doar în viziunea românului, în alte țări nu am avut ocazia să văd așa ceva!
Tot îmi place să dau exemplu Finlanda pentru că acolo am văzut atâta civilizație și lucruri bune de urmat încât pentru mine experiența de acolo a ajuns un fel de conduită. În această țară cu siguranță sunt cel puțin la fel de mulți posesori de câini și în România, sunt foarte mulți proprietari care au și câte 5-6 căței. E o adevărată plăcere să vezi așa ceva și să vezi cum toți îs ascultători, țoți sunt în lesă și chiar dacă treci pe lângă ei nu ai șansa să vină să te miroase sau să te muște.
Nici acolo nu am văzut foarte mulți câini purtând botniță dar în schimb pot să vă spun că am văzut câini disciplinați și proprietari care nu-i scapă din ochi. Toți oamenii când ies cu câinii la plimbare au legat de lesă și un sac menajer din ăla mic pentru a strânge minunățiile patrupedului. Nu o să ajungi vreodată să mergi la alergat și să dai în vreun noroc. De ce nu s-ar putea așa ceva și în România? Ca să nu mai zic că există și parcuri special amenajate unde oamenii merg și își eliberearză câinii iar ei se plimbă sau se joacă în voie cu alți câini. Acolo mai mexistă lopată și mătură și un tomberon pentru minunății. Asta deja ar fi prea mult pentru România, nu?!
Fenomenul ăsta de civilizație a câinilor l-am văzut și în alte țări din Europa, dar nu doar al câinilor ci și a oamenilor. Dacă tot ne numim o țară europeană și vrem să fim tratați ca atare atunci ar trebui să luăm exemplu. Uniunea Europeană nu înseamnă doar Schengen și Fonduri Europene, mai înseamnă și un pic de civilizație.
Lasa un comentariu: