Ieri am aflat că sunt fericitul câștigător al unui premiu pe care trebuia să-l primesc cam acum un an. Nu știu cum naiba se face că deși concursul s-a desfășurat prin Octombrie 2012, eu abia ieri am aflat că m-am numărat printre câștigători. Evident, am aflat întâmplător pentru că cei care au organizat concursul nu s-au obosit să mă contacteze, deși aveau atât numărul meu de telefon cât și adresa mea de e-mail.
Nu-i mare pagubă că n-am intrat în posesia premiului, dar sunt foarte curios ce s-a întamplat cu el. Am făcut un mic research și am observat că nu a existat o redistribuire ulterioară a premiilor nerevendicate. Toate astea în condițiile în care concursul în cauză s-a desfășurat după un regulament, iar organizatorul era o multinațională destul de serioasă.
Nu îmi place să particip la concursuri pentru că nu sunt o fire norocoasă, din acest motiv le evit pe cât posibil. Drept urmare nici nu mai știu ce anume m-a convis să particip la concursul ăsta. Oricum, m-am enervat destul de tare să văd că am câștigat si eu odată și nici atunci nu m-am putut bucura de premiu. Ghinionul meu, norocul unor angajați mai iuți de mână.
Dar totuși, oare ce s-a întâmplat cu premiul meu? 🙂
Moga Florin
Ştii tu treaba aia cu cine împarte parte îşi face? ;)) Atâta timp cât premiile nu au fost redistribuite s-a bucurat de premiul tău ceva angajat. Dar despre ce era vorba?
Stefan
Nu o să dau numele firmei în cauză, dar era vorba de o tombolă pe baza unui bon de cumpărături cu o valoare mai mare de X Lei și în joc se aflau mai multe premii care constau în produse electrocasnice și mai știu eu ce. Valoarea premiului pe care trebuia să-l primesc era de aproximativ 150 de lei, nu era mare brânză, dar mă bucura faptul că am câștigat. În schimb cineva și-a făcut un cadou. 🙂
Laurențiu Trofoșilă
Acum nu poți să mai zici decât: să fie primit! 🙂
Iar firma care ar fi trebuit să rămână cu niște beneficii de imagine primește exact contrariul.
Stefan
Exact, pentru că, poate, nu sunt singurul ”câștigător” care se află în această situație. 🙂
Bucur
daca ne spui si despre ce premiu este vorba macar sa ne imaginam cui trebuia mai mult decat tie :))
Stefan
Eu trebuia să câștig un set de 3 produse electrocasnice, orice ar fi fost, ideea e că nu trebuia să se procedeze așa. Uite de exemplu, am un laptop fain, dar dacă aș câștiga unul nu l-aș refuza, cu toate că nu am nevoie de un laptop nou. 🙂
Alexandru Budici
Incearca sa iei legatura cu ei sa le explici aceasta problema sau poti sa fac ceva pe cale amiabila daca chiar ai castigat. Ai citit regulamentul? Trebuie sa te contacteze ei? Daca da si nu au facut acest lucru inseamna ca esti inca castigator si ai drept la premiile castigate.